Emeric Imre - Nebun de Alb

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna
De când mă simt tot mai bogat de tine
Și-mi stau pe tâmple soarele și luna
Acum mi-e cel mai rău și cel mai bine.

Și uite, n-are cine s ne-ajute
Abia-și mai ţine lumea ale sale
Și-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri caută o cale

Și te iubesc cu milă și cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru veșnicie.

Și te iubesc cu milă și cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru veșnicie

Prin gări descreierate accidente
Mărfare triste vin în miezul verii
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente
Ca să te apropii și ca să te sperii.

Jur împrejur priveliști aberante
Copii fragili ducând părinţi în spate
Bătrâni cu sănii gri de os pe pante
Și albastroși venind spre zări uscate

Și te iubesc cu milă și cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru veșnicie.

Și te iubesc cu milă și cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru veșnicie

Mi-e dor de tine și îţi caut chipul
În fiecare margine a firii
În podul palmei dacă iau nisipul
Simt un inel jucându-se de-a mirii.

I-aud prin bătălii din vreme-n vreme
Ostașii gărzii tale ţi se-nchină
Iubita mea cu foarte mari probleme
Cu chip slavon și nume de regină

Și te iubesc cu milă și cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru veșnicie